Insolvenţa este definită de lege ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Altfel spus, eşti în insolvenţă când din încasări nu mai poţi să-ți achiți datoriile curente. Este foarte important să ştii că insolvenţa este o stare de tranziţie. Ea se instalează asupra patrimoniului societății tale însă, dacă iei măsuri la timp şi îți dozezi corect eforturile, vei reuși să-ți reabilitezi afacerea pe care ai construit-o. În caz contrar, atunci când nu reușești să iei măsuri la timp, starea de insolvenţa cândva incipientă va bloca total activitatea şi îţi va trimite business-ul direct în procedura falimentului.
Noi te putem ajuta să iei măsurile la timp și să recâștigi încrederea partenerilor de afaceri, astfel încât, unindu-ne experiența, să reabilităm rapid afacerea prin implementarea unui plan de reorganizare, considerat de noi ca fiind cea mai importantă componentă a strategiei de redresare.
Un debitor ajuns în stare de insolvenţă are posibilitatea, dacă întruneşte anumite condiţii expres prevăzute de lege, să intre într-o fază de reorganizare a activităţii, pe baza unui plan aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic.Dacă activitatea astfel reorganizată este profitabilă şi permite plata tuturor creanţelor , conform termenelor şi condiţiilor stabilite în plan, atunci debitoarea iese din starea de insolvenţă, îşi menţine personalitatea juridică, urmand sa işi desfăşoare activitatea în continuare fără intervenţia administratorului judiciar sau a judecătorului sindic.
Dacă activitatea reorganizată nu respectă planul atunci debitoarea iese din faza de reorganizare şi intră în faliment. În acest moment activitatea debitoarei trece sub comanda lichidatorului judiciar, care va proceda la evaluarea bunurilor şi valorificarea lor urmând a plăti creanţele din sumele astfel încasate.
După finalizarea procedurii de valorificare a bunurilor, debitoarea va fi radiată din registrul în care este înmatriculată, deci îşi va înceta existenţa.