Suntem tineri, cu o puternică pregătire teoretică și practică, în plină ascensiune, cu o ierarhie a valorilor extrem de bine stabilită, care abordează cu celeritate și profesionalism problemele juridice încredințate.

Echipa este condusă de Alina Palade, avocat și practician în insolvență, cu o experiență profesională dobândită în cei peste 10 ani de practică, în special în dreptul insolvenței.

Principii

Noi nu oferim clișee sau șabloane, ci oferim soluții dedicate, originale și unice la situațiile dumneavoastră, îndreptându-ne cu profesionalism, angajare, determinare și promptitudine spre soluțiile corecte și optime.
Pe baza unei comunicări solide, ne implicăm cu pasiune în rezolvarea problemelor încredințate, realizând un nivel ridicat de eficiență și performanță, făcând din scopul dumneavoastră o cauză pentru care luptăm și pe care ne-o însușim cu onoare.
Forța unei echipe tinere reprezintă, întotdeauna, garanția unei implicări maxime.

Valori

Atenția la detalii, identificarea punctelor slabe ale adversarului, precum și demontarea punctelor forte și anticiparea acțiunilor acestuia, conduc la apărarea corespunzătoare a drepturilor și intereselor legitime ale clienților noștri.
Suntem conștienți că misiunea noastră este una nobilă, dar plină de obstacole, fapt care ne motivează să demonstrăm că există soluții în toate spețele, că există rezolvare pentru toate problemele și căi bune de urmat în toate situațiile.

Angajament

Cu o etică profesională desăvârșită, recunoscută și apreciată de către clienții și partenerii noștri, am reușit, în permanență, să câștigăm încrederea acestora, lucru esențial în relația dintre avocat și client, pe de o parte, precum și în relația dintre practicianul în insolvență și ceilalți participanți la procedurile de insolvență, pe de altă parte
Orice proiect este pentru noi o provocare, având puterea, capacitatea și abilitatea de a face din problemele dumneavoastră, problemele noastre, implicându-ne atât profesional cât și emoțional în soluționarea competentă a acestora.